User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

 

În contextul comemorării victimelor atentatelor din 11 Martie 2004, Asociaţia  Comunităţilor de Emigranţi din Spania, în colaborare cu Ambasada României, organizează concertul de muzică clasică “Unde este dragoste, nu este durere”. Concertul are loc vineri, 11 martie a.c., la Catedral del Redentor din Madrid (c/ Beneficiencia, 18), la orele 20:00.

Va fi prezentat un recital de piese de muzică clasică, susţinute de artişti români din Spania: Alexandru Belemuski şi Ana Diana Diosan – duet pian şi flaut, Emma Bucur şi Elizabeth Cati Dragonu – duet pian şi vioară, solista Aurelia Cati şi, precum şi corurile Edelweiss, Harmoniae Sacrae şi Corul Bisericii Adventiste Torrejon Sion.

Prin acest eveniment, organizat la data la care se comemorează Ziua Europeană împotriva Terorismului, Asociaţia Comunităţilor de Emigranţi din Spania şi Ambasada României la Madrid doresc să omagieze memoria tuturor victimelor terorismului, reamintind totodată ca printre cele peste 190 de persoanele ucise în atacurile din 11 Martie s-au numărat şi 16 români.

Ambasada adresează concetăţenilor din Spania invitaţia de a participa, alături de prietenii şi cunoscuţii spanioli, la acest exerciţiu de memorie.

 

Sursa: Ambasada Romaniei la Madrid